Din păcate va fi foarte greu de format un nou sindicat.
Prin natura muncii noastre: lucrul în tură, dispersți prin toată țara, fără posibilitatea de a ne întâlni organizat și în grupuri compacte ne-a adus în situația de a da încrederea noastră, prin mandatare, acestei structuri sindicale deja formată, care se numește Hidrosind, care a cedat în afara mandatului pe care l-a primit de la noi, foarte multe drepturi, sub mai multe conduceri (Decebal, Constantinescu, Aurariu). Toți cei enumerați au contribuit la înființarea Federației, care mai apoi a devenit Sindicat compus din mai multe departamente, (fuziunea prin contopire a sindicatelor ce formau federația), departamente conduse de Președinți de Departamente care , la rândul lor au contribuit la înființarea Hidrosind. Practic între aceștia a funcționat un ,,schimb,, de mandat, preluând fiecare conducerea atunci când le-a venit rândul, la această funcție TREBUIND să aibă acces Ionuț Andrei, Manea Nicolae, Bucuroiu Gheorghe etc., fiecare dintre aceștia reprezentându-ne, la vremea respectivă după puterea minții și a inimii sale.
Probleama cea mare a apărut în momentul când am intrat în insolvență, iar la frâiele Hidroelectricii a apărut Borza, care a măturat cu aceștia pe jos..., cu toți. A fost lupul dintre oi. Apoi a apărut o problemă și mai mare pentru noi. Borza i-a învățat pe acești ,,leaderi" cum să fie lupi la rândul lor.
În altă ordine de idei, îmi amintesc cele două întâlniri pe care le-am avut (cei care am participat la acele mișcări sindicale), cu Vulpescu la Min. Energiei și Borza la sediul Hidroelectricii, care ne-au promis că lucrurile se vor înbunătății după ieșirea din insolvență. De ce amintesc acele întâlmiri ? Pentru a arăta că, la acea vreme, se putea negocia cu aceștia deoarece sindicatul era o forță de care le era teamă.
După ce v-a ,,cumpărat", domnule Aurariu, singurele victime am fost noi cei mulți și cuminți care ne-am făcut treaba, fiecare la locul lui de muncă, așteptând ca structura de conducere a Hidrosind să ne organizeze în lupta sindicală, care ar fi trebuit să ajungă până la declanșarea grevei, dacă era necesar.
Am să enumăr, din statutul SINDICATULUI HIDROENERGETICA HIDROSIND, CARE ERA SCOPUL ÎMFIINȚĂRII ACESTUIA:
- de a pune în valoare și apăra drepturile, libertățile și interesele legitime ale membrilor de sindicat prevăzute în legislația națională, în pactele, tratatele și convențiile internaționale la care România este parte;
- de a reprezenta, promova, negocia și apăra interesele sindicale, profesionale, sociale, economice și cultural spoortive ale membrilor săi, la nivelnațional, de sector, regional și teritorial;
- de a apăra locurile de muncă ale membrilor de sindicat;
- de a apăra și garanta democrația sindicală, libertatea de acțiune și de opinie a tuturor organizațiilor membre, dialogul social;
- susținerea și promovarea intereselor membrilor de sindicat în fața autorităților precum și în fața instanțelor de judecată;
-
Din păcate acest sindicat nu și-a atins scopul propus, din păcate majoritatea membrilor nu suntem mulțumiți de prestațiile celor care au condus Hidrosind și din păcate nu putem face nimic pentru a vă schimba, motivul fiind foarte simplu, suntem prea departe unii fața de alții. Așa cum știai deja nu puteam face nimic, eram și suntem complt dependenți de cinstea și loialitatea voastră față de noi.
Am să mai adaug ceva: Dumnezeu nu te obligă să faci ceea ce trebuie, El îți dă instrumentele necesare, îți arată calea corectă și dreaptă pe care trebuie să o urmezi. Alegerea este a TA !