Afrodita Cicovschi / afrodita.cicovschi@curierulnational.ro
Expresia „băieţii deştepţi” din energie a fost rostită pentru prima dată în urmă cu aproape 7 ani, după ce SRI făcuse public raportul de activitate pe 2004. Atunci, şeful statului atrăgea atenţia asupra contractelor păguboase încheiate în interesul „geniilor”, cerând imperios rezolvarea situaţiei.
Acum, aproape 7 ani mai târziu, după ce Comisia Europeană şi Consiliul Concurenţei au declanşat investigaţii privind aceste contracte, premierul României foloseşte aceeaşi expresie, indicând însă un ţap ispăşitor care la vremea respectivă nu avea însă de-a face cu domeniul energetic. Mai mult, se decide înaintarea unei cereri de intrare în insolvenţă în numele Hidroelectrica, prin care, oficial, se urmăreşte rezilierea contractelor păguboase. Aceasta ajunge pe masa aceluiaşi judecător sindic, care se ocupă şi de cazul Rodipet (şi se vede cum îl gestionează), şi care o admite fără să stea prea mult pe gânduri, încă de la primul termen de judecată… Imediat, se reziliază un singur contract dintre cele investigate, cel încheiat cu Euro-PEC. Doar că acesta putea înceta şi fără intrarea Hidroelectrica în insolvenţă, pentru simplul motiv că Euro-PEC nu-şi achitase datoria de peste 37 mil. lei către producătorul de energie.
Conform scenariului, administrator judiciar este numit, evident, tot un geniu al insolvenţei, Euro Insol, care administrează şi pseudoinsolvenţa Romexpo, dar şi pe a Uztel, RHS, Servatrans, Asmita Gardens, Ibiza Sol, Verdi Park sau Hotel Planet.
De ce s-a ales această cale? Una dintre perlele energiei româneşti – Hidroelectrica – a intrat în insolvenţă din cauza unor datorii infime (258 mil. lei)? De ce nu s-a cerut intrarea în insolvenţă a adevăratelor găuri negre, precum Compania Naţională a Huilei, şi ea companie de stat, dar care are datorii imense către buget (4,13 miliarde lei)? De ce s-a cerut intrarea în insolvenţă, în vederea reorganizării şi eficientizării activităţii societăţii, când acelaşi lucru putea fi făcut de Ministerul Economiei prin emiterea unui ordin al ministrului sau elaborarea unui proiect de act normativ? De ce în loc de deschiderea acestei proceduri judiciare nu s-au şters datoriile Hidroelectrica către Apele Române (200 milioane le), Nuclearelectrica (28 milioane lei), CE Turceni (30 milioane lei) aşa cum s-a făcut şi cu alte societăţi de stat, şi de ce nu s-a reeşalonat plata dividendelor către acţionari (Ministerul Economiei deţine 80% dintre acţiuni)? De ce atâta mascaradă?
Pentru că, potrivit acordului cu FMI, Hidroelectrica urma să fie listată la Bursă şi privatizată conform unui calendar bine stabilit. Şi cum statul român, din varii motive, nu doreşte să facă acest lucru, s-a găsit unica soluţie: intrarea în insolvenţă.
În timpul administrării judiciare declanşate de această procedură este interzisă înstrăinarea oricăror active sau acţiuni ale companiei. Acţiunile nu pot fi listate la Bursă şi nici cumpărate de vreun investitor în urma privatizării (iar Remus Borza, administratorul judiciar, şi ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, au dat deja asigurări în acest sens). Astfel, FMI este pus în faţa faptului împlinit, neputând sancţiona România pentru nerespectarea acordului. Pentru că statul nu a cerut amânarea listării sau a privatizării, iar insolvenţa a fost cerută de Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica, nu de Ministerul Economiei – practic, proprietarul companiei.
Cum s-a putut realiza acest lucru? Simplu. Prin plasarea unor oameni de încredere în punctele-cheie din domeniul energetic: şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu (în ale cărui atribuţii intră şi administrarea companiilor de stat care urmează să fie privatizate) este totodată şi preşedinte al CA al Hidroelectrica (producător de energie) şi membru în CA al Transelectrica (compania care deţine reţeaua de transport a energiei). În plus, Remus Vulpescu a fost numit de acţionari – MECMA şi Fondul Proprietatea – şi administrator special al Hidroelectrica pe toată durata insolvenţei. Oare nu este conflict de interese? Şi asta nu-i tot: până mai ieri, directorul general al Hidroelectrica, Gheorghe Ştefan, era şi membru în Consiliul de Administraţie al Transelectrica.
Cu aşa genii, bine plasate în toate punctele-cheie din domeniul energetic, scenariul insolvenţei nu avea cum să nu fie viabil.
Sunt geniali „băieţii deştepţi” din energie! Strategia intrării în insolvenţă a Hidroelectrica este perfectă, aşa cum ar fi trebuit să fie şi „Strategia energetică naţională”. Dar, asta e altă poveste… Pe asta nu vor s-o facă, deşi în ultimii şase ani „au tot încercat”…
Acum, aproape 7 ani mai târziu, după ce Comisia Europeană şi Consiliul Concurenţei au declanşat investigaţii privind aceste contracte, premierul României foloseşte aceeaşi expresie, indicând însă un ţap ispăşitor care la vremea respectivă nu avea însă de-a face cu domeniul energetic. Mai mult, se decide înaintarea unei cereri de intrare în insolvenţă în numele Hidroelectrica, prin care, oficial, se urmăreşte rezilierea contractelor păguboase. Aceasta ajunge pe masa aceluiaşi judecător sindic, care se ocupă şi de cazul Rodipet (şi se vede cum îl gestionează), şi care o admite fără să stea prea mult pe gânduri, încă de la primul termen de judecată… Imediat, se reziliază un singur contract dintre cele investigate, cel încheiat cu Euro-PEC. Doar că acesta putea înceta şi fără intrarea Hidroelectrica în insolvenţă, pentru simplul motiv că Euro-PEC nu-şi achitase datoria de peste 37 mil. lei către producătorul de energie.
Conform scenariului, administrator judiciar este numit, evident, tot un geniu al insolvenţei, Euro Insol, care administrează şi pseudoinsolvenţa Romexpo, dar şi pe a Uztel, RHS, Servatrans, Asmita Gardens, Ibiza Sol, Verdi Park sau Hotel Planet.
De ce s-a ales această cale? Una dintre perlele energiei româneşti – Hidroelectrica – a intrat în insolvenţă din cauza unor datorii infime (258 mil. lei)? De ce nu s-a cerut intrarea în insolvenţă a adevăratelor găuri negre, precum Compania Naţională a Huilei, şi ea companie de stat, dar care are datorii imense către buget (4,13 miliarde lei)? De ce s-a cerut intrarea în insolvenţă, în vederea reorganizării şi eficientizării activităţii societăţii, când acelaşi lucru putea fi făcut de Ministerul Economiei prin emiterea unui ordin al ministrului sau elaborarea unui proiect de act normativ? De ce în loc de deschiderea acestei proceduri judiciare nu s-au şters datoriile Hidroelectrica către Apele Române (200 milioane le), Nuclearelectrica (28 milioane lei), CE Turceni (30 milioane lei) aşa cum s-a făcut şi cu alte societăţi de stat, şi de ce nu s-a reeşalonat plata dividendelor către acţionari (Ministerul Economiei deţine 80% dintre acţiuni)? De ce atâta mascaradă?
Pentru că, potrivit acordului cu FMI, Hidroelectrica urma să fie listată la Bursă şi privatizată conform unui calendar bine stabilit. Şi cum statul român, din varii motive, nu doreşte să facă acest lucru, s-a găsit unica soluţie: intrarea în insolvenţă.
În timpul administrării judiciare declanşate de această procedură este interzisă înstrăinarea oricăror active sau acţiuni ale companiei. Acţiunile nu pot fi listate la Bursă şi nici cumpărate de vreun investitor în urma privatizării (iar Remus Borza, administratorul judiciar, şi ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, au dat deja asigurări în acest sens). Astfel, FMI este pus în faţa faptului împlinit, neputând sancţiona România pentru nerespectarea acordului. Pentru că statul nu a cerut amânarea listării sau a privatizării, iar insolvenţa a fost cerută de Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica, nu de Ministerul Economiei – practic, proprietarul companiei.
Cum s-a putut realiza acest lucru? Simplu. Prin plasarea unor oameni de încredere în punctele-cheie din domeniul energetic: şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu (în ale cărui atribuţii intră şi administrarea companiilor de stat care urmează să fie privatizate) este totodată şi preşedinte al CA al Hidroelectrica (producător de energie) şi membru în CA al Transelectrica (compania care deţine reţeaua de transport a energiei). În plus, Remus Vulpescu a fost numit de acţionari – MECMA şi Fondul Proprietatea – şi administrator special al Hidroelectrica pe toată durata insolvenţei. Oare nu este conflict de interese? Şi asta nu-i tot: până mai ieri, directorul general al Hidroelectrica, Gheorghe Ştefan, era şi membru în Consiliul de Administraţie al Transelectrica.
Cu aşa genii, bine plasate în toate punctele-cheie din domeniul energetic, scenariul insolvenţei nu avea cum să nu fie viabil.
Sunt geniali „băieţii deştepţi” din energie! Strategia intrării în insolvenţă a Hidroelectrica este perfectă, aşa cum ar fi trebuit să fie şi „Strategia energetică naţională”. Dar, asta e altă poveste… Pe asta nu vor s-o facă, deşi în ultimii şase ani „au tot încercat”…
