Remus Borza, coordonatorul societății Borza&Asociații, administratorul judiciar al Hidroelectrica, are o experiență de invidiat în domeniul consultanței juridice și al insolvenței. Se mândrește cu un succes unic în România ultimilor 17 ani – scoaterea din insolvență a unei mari companii de stat, Plafar, prin achitarea tuturor creanțelor și retehnologizarea la nivel ridicat. Ne-a vorbit despre vinovații intrării în insolvență a Hidroelectrica și despre planurile de reorganizare.
Cine sunt principalii creditori ai Hidroelectrica, băncile sau statul?
Este prematur să vorbim despre creditori câtă vreme termenul-limită pentru înscrierea creanţelor este 4 august.
Dar, în opinia dumneavoastră, cine ar fi îndreptăţit să ia cel mai mult, statul sau băncile?
Statul poate să aibă de luat pe anumite impozite, care ar putea fi cu reţinere la sursă sau din TVA, fie pe profitul din 2009-2010. Dacă ne referim la profitul din 2011, cam subţire, pentru că este de doar un milion de euro. Băncile este puţin probabil să aibă creanţă, pentru că expunerea băncilor comerciale este relativ mică, chiar nesemnificativă, în raport cu doi indicatori: cu valoarea activelor, respectiv o expunere de 378 de milioane de euro. Este o cifră falsă cea care se vehiculează în ultimul timp, de 560 de milioane de euro. Vorbim şi de cifra de afaceri care a fost de 714 milioane de euro, chiar şi într-un an secetos, cu clauză de forţă majoră. Anul acesta, sperăm ca cifra de afaceri să fie de 800-900 milioane. Or, expunerea băncilor de 378 de milioane trebuie înţeleasă pe o scadenţă de 3-4, chiar 6 ani. Cifra de afaceri este suficient de mare să acopere chiar ce este în sold la această oră. Raportat la valoarea disponibilului existent astăzi nu este nici o problemă reală de risc pe bănci. Aproape toate băncile au înţeles că este interesul lor să aibă un parteneriat onest şi o atitudine constructivă cu o societate care rulează anual prin conturile lor peste 700 de milioane de euro, inclusiv ratele şi dobânzile, cu care suntem la zi. După deschiderea insolvenţei am plătit băncilor 20 de milioane de euro într-o singură săptămână.
Ministerul Economiei a anunţat public că nu vor fi vândute active şi nu vor fi disponibilizaţi oameni pe perioada insolvenţei. Mai mult, a fost încheiat un acord în acest sens cu sindicatele.
Pot să confirm şi eu această poziţie. Nu se vor vinde active.
Este normală această poziţie din partea unui creditor? Nu se încalcă drepturile altor creditori şi atribuţiile dumneavoastră, ca administator judiciar?
Ministerul Economiei are o dublă calitate: de acţionar şi de creditor. De creditor, din perspectiva celor 204 milioane de lei reprezentând dividende aferente anului 2010.
Cine răspunde pentru prejudiciile materiale şi de imagine provocate de retrogradarea cu patru trepte a ratingului companiei de către agenţia Moody’s, ca urmare a declarării insolvenţei? Şi cine îşi asumă costurile suplimentare cauzate de amânarea pe termen nedeterminat a listării la bursă, anunţată pentru această toamnă?
Este o chestiune relativă. Pe mine mai puţin mă interesează retrogradarea ratingului de ţară sau al unei companii. Evident că poate să aibă efect în ce priveşte costul împrumuturilor statului român, dar în ce priveşte ratingul pe companie mă lasă rece.
Cât poate dura perioada insolvenţei Hidroelectrica în varianta optimistă? Dar în cea pesimistă?
Între şase luni şi un an de zile, într-un scenariu optimist.
Cum s-a ajuns ca tocmai dvs. să vă ocupaţi de insolvenţa Hidroelectrica? A cui a fost propunerea?
Nu ne-am născut odată cu Hidroelectrica. Euro Insolv este în piaţă de 10 ani, iar la momentul deschiderii insolvenţei Hidroelectrica, societatea noastră administra deja active de 850 de milioane de euro. Avem proiecte foarte mari, societăţi importante. Eu sunt în piaţa avocaturii, în piaţa consultanţei juridice de 20 de ani. Deci sunt răutăţi astea, cum a ajuns Euro Insolv să administreze Hidroelectrica. Datorită muncii susţinute, a rezultatelor de-a dreptul spectaculoase. Spre exemplu, acum două zile, societatea naţională Plafar, la care acţionari sunt tot Ministerul Economiei şi Fondul Proprietate, a ieşit din insolvenţă. Dar nu este nimic spectaculos în asta. Spectaculos, dar şi premieră în România ultimilor 17 ani, de când există Legea insolvenţei, este planul de reorganizare de la Plafar în care s-a reuşit plata integrală a tuturor creanţelor, la valoarea nominală. Mai mult decât atât, Plafar a suferit o metamorfoză spectaculoasă – a fost rebranduit tot portofoliul de produse. Dacă, în momentul intrării în insolvenţă, existau utilaje vechi de peste 30 de ani, acum toată tehnologia provine din Germania, Franţa sau Italia.
Aţicreionat până acum planul de reorganizare al Hidroelectrica? Care sunt principalele elemente avute în vedere – concedieri, denunţări, rezilieri, anulări de contracte, ajustări de salarii, vânzări de active, inclusiv direct productive?
Este prematur. Intenţia a fost manifestă şi din partea acţionarilor, a Consiliului de Administraţie, care şi-a exprimat disponibilitatea pentru planul de reorganizare. Orice plan de reorganizare va însemna o restructurare, în primul rând a costurilor, de reaşezare a Hidroelectrica pe fundamente sănătoase, pentru că principalii vinovaţi de intrarea în insolvenţă nu sunt „băieţii deştepţi”, ca să folosesc o sintagmă la modă. Sunt şi ei, dar şi responsabilii guvernamentali, directori, Consiliu de Administraţie.
Deci, ce a generat starea de insolvenţă?
Sunt mai mulţi factori care au concurat la această stare de fapt. Starea de insolvenţă nu a apărut o dată cu hotărârea lui Vulpescu de lunea trecută, ci a mocnit de vreo doi-trei ani. Chiar dacă anul trecut, Hidroelectrica a făcut profit, este un profit foarte mic. Mulţi specialişti în insolvenţă, specialişti cu ghilimelele de rigoare, sunt contrariaţi de intrarea în insolvenţă a unei societăţi cu profit. Profitul este de-a dreptul caraghios – 0,2% din cifra de afaceri, adică 1,4 milioane de euro faţă de 714 milioane de euro. Dacă ar fi fost provizionate corect anumite cheltuieli cu anumite creanţe incerte, evident că nu era nici un profit contabil, era şi o pierdere. Dar un alt factor important trebuia să dea de gândit – pierderile financiare, care anul trecut erau de 122 de milioane de lei, iar în primele cinci luni ale acestui an, de 112 milioane de lei. Şi sigur, şi valoarea datoriilor, pentru că starea de insolvenţă, prin prisma dispoziţiilor Legii 85, se raportează nu după indicatorul contabil profit, ci după disponibilităţile băneşti şi datoriile societăţii. Or, o societate care are datorii de 2,6 miliarde lei pe termen scurt, până într-un un an, şi de 1,5 miliarde lei pe termen lung, de peste un an, cumulat fiind de peste 4 miliarde lei, este clar că aceste datorii nu pot fi plătite cu un disponibil rezultat din nişte fluxuri negative de numerar şi dintr-un profit de un milion de euro. Or, starea aceasta de fapt este demult.
Mai sunt şi alţi factori – o numită căpuşare a societăţii, pe partea de prestări servicii, de contracte de antrepriză, ba chiar şi de pază. Vă dau un exemplu banal – toată lumea ştie că preţul mediu de referinţă pe piaţa servicilor de pază este de 7 lei pe oră, de agent. Ei, la Hidroelectrica, este de 24 de lei. Postul de pază este de 3-4 oameni, iar la Hidroelectrica, de 4-5 oameni. Nu mai vorbesc de sponsorizări, contractul colectiv de muncă.
De la declararea insolvenţei, aţi constatat că activitatea financiară a companiei a avut de suferit? De exemplu, au fost firme care nu au mai plătit serviciile Hidroelectrica sau anumite bănci au anunţat că vor mări comisioanele pentru diferite servicii financiare, precum creditele?
Nu. Singura firmă care nu a plătit serviciile, dar asta anterior deschiderii insolvenţei, este unul dintre cei 10 „băieţi deştepţi”, Euro P.E.C., pentru care s-a şi denunţat contractul de furnizare. După ce că i se furniza energie la un preţ ieftin, de 141 de lei pe MW/h, raportat la preţul de referinţă de 225 de lei, nu a avut nici bunăvoinţa să plătească, iar la momentul deschiderii insolvenţei figura cu un sold debitor de 37 de milioane de lei.
Consideraţi că, până la finalizarea reorganizării, Hidroelectrica are suficiente resurse financiare pentru a funcţiona în continuare, în parametrii optimi, fără a apela la alte credite bancare?
Are resurse suficientă să funcţioneze în parametrii optimi, chiar şi fără ajutorul EximBank. Ştiţi că s-a discutat ca, la presiunea băncilor comerciale, EximBank şi-a manifestat disponibilitatea de a garanta toate aceste credite cu o scrisoare de garanţie. Din punctul de vedere al Hidroelectrica, această scrisoare, plasă de siguranţă, dacă vreţi, nu este necesară. Din resurse proprii, putem face faţă tuturor plăţilor angajate.
Aţi vobrit mai devreme de restructurarea companiei. Aveţi în vedere şi concedieri, disponibilizări?
Am încheiat un acord cu sindicatele, Hidrosind şi Univers, în care ne-am angajat că nu vom opera nici o disponibilizare, mai ales în rândul personalului productiv. Dar, ca o opinie personală, este evident că s-ar putea lucra şi pe latura aceasta, pentru că este o organigramă stufoasă. Dacă la 31 decembrie 2011 erau 5.218 salariaţi, la deschiderea insolvenţei crescuseră la 5.243. Sigur că putem vorbi în termeni de eficienţă, de productivitate, dar asta ar însemna să isterizăm, să ostilizăm anumiţi oameni. În România guvernează o altă mentalitate – de asistat social şi nu de raport productivitate-eficienţă-retribuţie. Era mult mai sănătos acel acord global, plata muncii prestate prin acordul global, decât ce avem noi acum, prin regie. Adică ştii că-ţi iei aceeaşi bani, şi nu puţini, undeva la 1.500 de euro pe cap de salariat, fără să iau în discuţie celelalte bonusuri din contractul colectiv de muncă – 48 de salarii la disponibilizare, 12, la pensionare, 3 salarii dacă naşte nevasta, 3, dacă te însori, 3 salarii dacă mori şi, mai nou, constat că acum le dăm şi 15 milioane de lei ca să meargă oamenii în concediu. Dar, fiind un angajament pe care ni l-am asumat, încercăm să-l respectăm.
Apropo de Hidrosind, ştiu că s-a opus intrării în insolvenţă.
Cei de la Hidrosind ar trebui să-şi vadă de ale lor, de treburile lor sindicale, dar constat că au ingerinţe şi în actul managerial, în fiecare zi. Nu am timp acum să răspund acestor imixtiuni, dar va veni şi vremea când vom clarifica răspunderile fiecăruia în societate.
Ponta n-a fost consultat cu privire la insolvenţa Hidroelectrica
Avocatul Remus Vulpescu, şeful OPSPI, a declarat că în luarea deciziei de a cere tribunalului acceptarea cererii de intrare în insolvenţă a Hidroelectrica nu s-a consultat cu premierul Victor Ponta şi că această operaţiune nu i-a atras „porunci“ sau „chemări la cabinet“. Vulpescu a afirmat că în ziua în care s-a anunţat în presă intrarea Hidroelectrica în insolvenţă se afla la Viena, într-o delegaţie condusă de Ponta, şi că nu a discutat cu premierul pe acest subiect întrucât au avut agende diferite. „Decizia nu mi-a atras nici sfaturi, nici chemări la cabinet, nici porunci“, a afirmat avocatul, la emisiunea „După 20 de ani“, difuzată duminică de PRO TV. El ocupă şi funcţia de şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) şi a fost numit administratorul special al Hidroelectrica.
O decizie „şoc”
Intrarea Hidroelectrica în insolvenţă este o decizie „şoc“ şi „istorică“ prin efectele asupra companiei, iar raportul cauzelor care au adus compania de stat în această situaţie va fi prezentat în iulie, spun administratorul judiciar, Remus Borza, şi administratorul special, Remus Vulpescu. „Este o decizie şoc, nimeni nu se aştepta, dar toţi care au avut acces din 2010 până acum la datele financiare ale Hidroelectrica ar fi putut să constate că Hidroelectrica se suprapunea perfect peste definiţia noţiunii de insolvenţă, în sensul că avea flux de numerar negativ. A fost şi este o societate foarte bogată, care a devenit în timp totalmente lipsită de lichidităţi“, a declarat Vulpescu.
