Nici dvs. nu sunteti in fiecare zi in centrala de la ora 7:00, pentru ca sunteti sef de serviciu si aveti biroul la sediu.
Aveti responsabilitati si acolo, macar de coordonare, nu doar in centrala.
Sau gresesc ?
PS.
Ziua energetica incepe la ora 00:00.
Programul de tura incepe, in general dar nu peste tot, la ora 7:00.
Greşiţi, în mai multe privinţe, pentru că extrapolaţi situaţia din sucursala dvs la nivelul întregii companii.
Eu, ca şef de serviciu, nu am nici un birou la sediu, nu am unde să stau acolo. Singurul meu birou este în centrală, şi am program zilnic între 07:00 - 15:00, conform Notei comune. Asta pentru că 90% din activitatea importantă este în instalaţii, în centrale sau pe teren. Şi nu sunt singurul şef de serviciu în această situaţie, suntem doi.
La ora 15 plec la sediu şi rezolv acolo toate hârţoagele care se adună zilnic, până la ora 16, când (teoretic) plec acasă, dacă nu sunt alte probleme. Aşa încât fac câte o oră suplimentară zilnic, neplătită şi netrecută în pontaj (pentru că conform CCM nu se plăteşte timpul suplimentar mai mic de 2 ore zilnic, şi tot conform CCM eu nu am dreptul la spor pentru muncă sistematică peste program, doar Executivul are acest drept, cu aprobarea conducerii).
Dacă nu aş fi la ora 7 în centrală, cine ar emite autorizaţiile de lucru, atunci când avem lucrări în instalaţii? sau aşteaptă oamenii o oră degeaba ca să vin eu la lucru?
Greşiţi şi cu ziua energetică. În sucursala noastră ziua energetică începe la ora 7:00, când se face schimbul de date cu partenerul sârb, pentru împărţirea potenţialului. Este o situaţie particulară în sucursala noastră, dar dacă în restul sucursalelor e altfel, noi devenim pierderi colaterale, nu?
Dar principala dvs greşală nu este faptul că nu cunoaşteţi toată activitatea şi particularităţile fiecărei sucursale din Hidroelectrica, ci faptul că luaţii decizii de unul singur, fără să consultaţi oamenii, decizii care pot afecta serios întregul program de lucru zilnic. O jumătate de oră lucrată zilnic neplătit înseamnă destul de mult, mai ales dacă se adaugă la ora pe care o lucram oricum suplimentar.
Înţeleg din zvonurile care circulă că doriţi ca programul pentru personalul de exploatare care nu lucrează în tură (este şi cazul dvs) să fie de la 07:30 la 16:00. Dacă e adevărat, problema dvs de familie este perfect rezolvată (la 16 plecaţi din Ruieni şi ajungeţi la sediu numai bine să vă luaţi soţia acasă), dar nu şi a altora.
Dacă chiar doriţi o zi de vineri mai scurtă, de ce nu propuneţi un program 7:30 - 16:00 pentru toată lumea (cei din sediu)?
Pentru toată lumea cu care am discutat acest program ar fi mult mai convenabil. Posibil şi la Executiv să le convină, străzile sunt mai libere la ora 7 în Bucureşti şi poate găsesc şi loc de parcare.
Nu e vorba doar de cei cu probleme de familie (deşi nu văd de ce trebuie întotdeauna să fie nişte pierderi colaterale), eu nu am găsit nici o persoană la sediu care să se bucure de acest program, din contra. Când am spus că ar fi în avantajul celor de la Executiv, m-am gândit că dacă în sucursale nimeni nu e fericit cu acest program (am întrebat şi prin alte sucursale, toţi înjură), nu mai rămâne decât Executivul, unde oamenii stau până seara la lucru ca să ia sporuri de muncă suplimentară şi n-au cu cine vorbi la telefon prin sucursale. Dacă ziceţi că nici lor nu le convine, atunci a cui a fost ideea? doar a dvs şi a celor din Caransebeş?
Oricum ar fi, vor apare numeroase probleme la care nu ştiu dacă s-a gândit cineva cum vor fi rezolvate:
1. Aplicaţia de pontaj nu acceptă jumătăţi de oră, şi nici aplicaţia SAP. Din ce au spus cei de la Resurse Umane, probabil pontajul se va face tot ca până acum, cu 8 ore pe zi, inclusiv în ziua de vineri.
2. Contractul individual de muncă conţine prevederea cu program de lucru 8 ore zilnic. Se va face adiţional la CIM sau nu?
3. În cazul în care nu se schimbă CIM, aplicaţia de pontaj şi aplicaţia SAP, vor apare numeroase alte probleme ciudate:
- Dacă cineva face accident cu maşina vineri la ora 15:00, este accident de muncă sau nu? pontajul şi CIM-ul zice că da, protocolul zice că nu.
- Dacă eu fac cerere de recuperare 8 ore şi îmi iau liber ziua de joi (conform pontaj e OK), vineri lucrez 6 ore? sau 6 ore jumate?
- Dacă ne luăm concediu de luni până joi, şi vineri venim la lucru, vineri lucrăm 6 ore?
- Dacă cineva pleacă acasă la ora 16:00 de luni până joi, că aşa vrea el, eu cum pun absenţa în pontaj? câte o jumătate de oră pe zi? sau îl pun absent 2 ore vineri, când a venit la lucru (şi poate stă vineri până la 16:00, că aşa vrea el), şi ne dă în judecată pe drept?
Sunt nenumărate probleme care nu ştiu cum vor fi tratate, inclusiv de legalitate, dacă aplicaţiile de pontaj şi SAP nu vor fi modificate ca să accepte jumătăţi de oră. Aceste modificări la aplicaţii nu sunt simple deloc, şi nu ştiu dacă se vor putea realiza într-un termen aşa de scurt, sau dacă se vor rezolva cumva.
Dar asta rezultă când se adoptă decizii pompieristic, dictatorial, fără consultarea salariaţilor şi fără o analiză de impact în toate sucursalele.