De acord cu dumneavoastră domnule TESA.
De fapt dumneavoastră plătiți cotizație degeaba, Domnul Aurariu așteaptă si el sa ii faceți cerere în scris , ca deh poate o fi și el director , sa ii sesizați mica dv problemuța ca va faceți timp sa veniti de acasă din timpul liber si sa munciți pe gratis.
Dar va spun eu ca în scris degeaba ii faceți , ca tot nu rezolva nimic .
Mai bine unitiva cu colegii si toți puneți problema in fata directorului dv.
Am discutat problemele astea de mai multe ori, şi cu directorul, şi cu managerul, toată lumea e de acord că nu este o situaţie normală, dar degeaba, nu se rezolvă nimic. De fapt, problema e simplă, toate procedurile sunt gândite în aşa fel încât orice am face şi oricât s-ar lucra peste program, Hidroelectrica să nu cheltuiască mai nimic pentru plata orelor suplimentare la TESA sau la personalul de zi (care a fost redus şi el la minimum, adică la zero, cred că mai sunt vreo 3-4 muncitori la întreţinere în secţii pe toată Hidroelectrica).
Acelaşi lucru este valabil şi pentru personalul de tură, doar că acolo nu au ce face dacă graficul de tură nu poate fi realizat fără ore suplimentare. De aceea au apărut tot felul de limitări şi restricţii la programarea CO, care trebuie fragmentat şi împrăştiat tot timpul anului astfel încât orele suplimentare să fie reduse la minimum, iar şefii de secţie sau CHE care fac graficul sunt permanent beşteliţi şi atenţionaţi de la Resurse Umane că nu l-au făcut bine, că puteau să reducă şi mai mult orele suplimentare.
Procedura şi formularele Notelor de chemare nu respectă CCM, iar sindicatul nu face nimic:
1. În cazul incidentelor şi avariilor, atunci când Notele de chemare trebuie făcute ulterior prestaţiei, şeful direct trebuie să obţină în prealabil acordul telefonic sau prin email al directoratului. Nimeni nu sună noaptea preşedintele directoratului, iar dacă încearcă să sune, nu răspunde nimeni la telefon. Se obţine acordul telefonic al directorului de sucursală sau al managerului, dar asta nefiind conform procedurii, Notele de chemare pot să nu fie semnate ulterior, pe motiv că nu s-a respectat procedura.
2. Chiar dacă Notele de chemare se fac dinainte, la lucrări programate, aprobarea lor la directorat poate dura uneori săptămâni, aşa încât personalul prestează fără să fie sigur că va avea Notă de chemare.
3. Formularul Notei de chemare nu conţine acordul şi semnătura salariatului.
4. Nota de chemare poate fi aprobată condiţionat de recuperarea orelor suplimentare în 30 zile, caz în care orele suplimentare nu mai pot fi plătite, recuperarea este obligatorie. Dacă persoana respectivă nu are zile fără încărcare în următoarea lună, ca să-şi poată lua recuperarea, ori renunţă la recuperare, ori o ia dar munceşte suplimentar în altă zi, fără Notă de chemare.
5. În cele mai multe cazuri (90%), şefii de secţii, CHE sau compartimente TESA nu se mai complică să facă Note de chemare, procedura fiind aşa de dificilă, renunţă. Asta este de fapt şi scopul în care au fost gândite procedurile de către administraţie.
Sporul de consemn la domiliciuCCM prevede maxim 16 ore de consemn pe săptămână (cu prelungire la 64 ore doar în cazuri speciale, temporar, cu aprobarea directoratului) şi numai sâmbăta şi duminica, în timpul săptămânii doar în cazuri speciale, temporar.
16 ore maxim pe săptămână înseamnă un spor la salariu de maxim 10%. Pe lângă faptul că n-am auzit ca în vreo sucursală să se dea acest spor de consemn, din experienţa anterioară, când îl aveam, eram consemnaţi 8 ore ori sâmbătă, ori duminică, dar fără să fie precizat intervalul orar respectiv, aşa încât în realitate eram consemnaţi 24 ore şi plătiţi 8 ore de consemn.
În prezent, fără să fim consemnaţi, trebuie să răspundem la telefon la orice oră din zi şi din noapte, 7 zile pe săptămână, şi să venim la intervenţii mai grave cu maşinile personale, fără garanţia că se vor aproba Notele de chemare. Chiar dacă se aprobă orele suplimentare, obligaţia (neoficială) de a răspunde la telefon şi de a fi în blocstarturi, asta cine o plăteşte?
Sporul pentru munca prestată sistematic peste programConform CCM, acest spor se poate acorda
numai la Executiv (unde cred că peste jumătate din personal beneficiază de el). La sucursale, acest spor se dă numai la şoferi şi la asistent manager (secretară).
De ce a acceptat sindicatul această discriminare? Este justificată real de activitatea efectivă? Doar TESA de la Executiv lucrează sistematic peste program? (adică stau acolo la cafele şi se uită pe net până la ora 18, şi iau spor 20-25%)
(întrebare retorică, a acceptat pentru că nu-i pasă de aceste probleme)În plus este precizat clar "doar personalul de execuţie". Adică şefii de compartiment n-au cum să lucreze suplimentar, sau se consideră că sporul de conducere (mai mic decât cel de lucru suplimentar) acoperă această activitate?
După cum vedeţi, sunt foarte multe lucruri în neregulă, şi eu consideram că sindicatul trebuie să le abordeze în mod sistemic, solicitând modificarea procedurilor şi a prevederilor CCM.
O notificare (reclamaţie) care să rezolve punctual una sau două cazuri particulare de Note de chemare neaprobate, asta este apă de ploaie, nu rezolvă nimic de fapt.
Nu mă aştept de la sindicat să rezolve toate aceste lucruri. Cred că nici nu poate şi nici nu este foarte interesat de aceste probleme, se consideră că TESA au salarii mari, se descurcă ei cumva.
Dar aş vrea să nu ne încurce şi să nu bage beţe-n roate, cu tot felul de regulamente şi examinări suplimentare (avansări) şi cu tot felul de limitări şi excluderi (desfiinţare ingineri/economişti I şi II, promovarea pe aceste posturi care era o şansă de creştere a salariilor).
După cum am spus,
drumul spre iad este pavat cu intenţii bune.
Şi apropo, a apărut noul CCM înregistrat la ITM. Puteţi să-l solicitaţi de la liderii dvs, care îl au.