Bine ati venit pe site-ul Filialei Hidroelectrica HIDROSIND!

Daca doriti sa fiti informat la timp de activitatea noastra sau sa aduceti comentarii la materialele postate pe acest site, va rugam inregistrati-va.

Member Login
Lost your password?
Not a member yet? Sign Up!

22.11.13 – veniti la pichetare !!!

noiembrie 22, 2013
By

S-au adunat destule intrebari pe forum, voi raspunde pe rand.

1. NUMELE “ TRADATORULUI”

Asa cum am mai spus, a votat doar impotriva datei. Motivul ca nu poate organiza transportul e intr-devar pueril, dar e treaba lui. Hotararea e luata, trebuie respectata. Daca nu o respecta, e altceva. Nu o sa-i dau eu numele, fiindca in prezent avem o relatie personala proasta si nu vreau sa-mi reproseze ca l-am dat in gat eu, ca m-am razbunat. Sa o faca altii. Cu aceasta, eu am inchis acest subiect. Nu pentru ca sunt amabil sau diplomat, fiindca nu sunt deloc, ci fiindca nu merita consum de energie.

2.TABELELE CU SEMNATURI.

Pana acum, a mers bine ce am planuit. S-a mai pus sangele in miscare un pic …

Daca luni dimineata ne ducem si-i dam in cap lui Borza cu macar 3500 semnaturi din 4250, care spun ca nu avem voie sa negociem sub drepturile din 2012, i-am inchis gura, avem alt elan la negocieri. Daca avem tot atatea semnaturi care spun „inclusiv greva”, i-am taiat curentul de tot. Chiar daca el braveaza zicand ca “n-aveti decat sa o faceti”, mai sunt altii care sunt responsabili. Deja ne cauta securistii si ne intreaba cand facem greva, cand oprim grupurile … Asa ca avem nevoie de semnaturi.

Tabelele nu vor fi predate la nimeni acum, trebuie doar sa se stie ca sunt semnate si sa le putem flutura prin fata ochilor lui Borza&Co. Cele pentru greva va trebui sa le folosim atunci cand o vom declansa, deoarece legea spune clar : se declanseaza cu acordul majoritatii salariatilor.

3. SUCURSALELE  MARI.

Daca nici acum nu va miscati, va fi jale.

Din fostele sucursale mici nu a ramas mare lucru, vorbind de TESA.

Maretul plan al lui Borza, impartasit si de altii, este planul “puncte de lucru”.

Adio sucursale, adio uzine in teritoriu : sectii de exploatare si pct de lucru, cu sefi de centru (eventual) si atata tot. Pe model OMV-PETROM. De parca CHE-urile si barajele ar fi sonde sau PECO-uri…

Asa ca, dati dovada ca  aveti minte-luminata  si nu va mai culcati pe o ureche bleaga : vom fi cu totii afectati, nu doar amarastenii. Iar prapaditii de la Buzau, Oradea, Caransebes si Tg. Jiu s-au saturat sa fie tot ei in fata si aratati cu degetul de administratie. E randul dvs, domnilor de la Porti, Valcea, Arges, Piatra, Hateg, etc.

 4. PICHETAREA

Exercitiu : cati dintre cei care cititi acest mesaj si comentati pe forum  ati fost la ultimele 2 pichetari ? As vrea raspunsuri cinstite, nu scuze ca ale votantului impotriva …

Este absolut necesara, contrar parerii unora.

E un semnal ca suntem in stare sa trecem peste disputele interne, peste faptul ca ne-a dezbinat Borza, peste faptul ca ultimele 2 miscari in strada au fost mai putin reusite d.p.d.v. al participarii.

E un semnal al fortei, al unitatii.

E un semnal ca dvs vreti asta, ca va impuneti vointa chiar impotriva lipsei de curaj a unor lideri sau impotriva directorilor care vor incerca sa va opreasca, daca nu cumva au si inceput cu presiunile.

De aceea e nevoie sa va automobilizati. Nu asteptati sa va traga liderii de maneca, trageti-i dvs pe ei. Trageti si de colegii care sunt nehotarati.

Iar daca nu va sunt puse mijloace de transport la dispozitie, urcati-va in masinile proprii, cate 4, si veniti in Bucuresti. Cereti liderilor sa va deconteze transportul, sunt obligati sa o faca.

Trebuie sa demonstram ca suntem vii, ca existam, altfel vom fi obligati sa tacem pe veci pururi.

Nu va ascundeti unii in spatele altora. Nu e cinstit ca liderul sa spuna ca „oamenii nu vor sa vina, ce sa le fac, sa-i impusc ?” cum la fel de urat este ca oamenii sa se foloseasca de faptul ca „liderul nu ne-a spus, sau ne-a spus ca n-are rost sa mergem”.  In ambele cazuri exista o rezolvare simpla : demisia sau demiterea.Dati-i jos pe cei care considerati ca nu va mai reprezinta.

Doar ca asta insemna ceva care cam lipseste la poporul roman : asumarea responsabilitatii, in locul criticii goale si a aruncatului problemei la altul … caz in care mai bine taceti si inghititi, macar nu va mai enervati unii pe altii.

Spun toate astea, chiar daca stiu ca unii déjà ma injura, deoarece consider ca macar acum sunteti informati. Doar eu stiu cu cate eforturi si in ce conjunctura a aparut acest site si, mai ales, acest forum. M-a ajutat o persoana care nu are nici o legatura cu Hidroelectrica (multumesc inca o data) si mi-au pus bête-n roate unii colegi.

Plus faptul ca mai circula si mail-urile. De la mine, de la Decebal, acum a invatat si Constantinescu ca e cea mai buna metoda, chiar daca acum 5 luni nu era(u) el si altii de acord cu raspandirea informatiei de la centru.

PRIN URMARE : VENITI LA PICHETARE !!!

 5. GREVA

Va putea fi declansata doar dupa 01 ianurie, daca nu finalizam negocierile cu o intelegere. Va trebui sa va pregatiti mental pentru aceasta, va fi o incercare adevarata.Dupa parerea mea, nu va putea fi evitata.

Fiindca nu doar Borza vrea sa ne taie si sa ne spanzure, mai sunt si altii. Iar in noul Consiliu de Supraveghere nu vor fi oameni din Hidro si nici fete mari, vor fi unii care vor avea contract de mandat, pe bani multi, si care nu vor avea decat un interes : sa obtina indicatori cat mai buni, adica profit cat mai mare, nu conteaza cum, ca sa poata sa-si ia banii conform contract plus bonusuri cat mai babane. Iar dupa ei, potopul !!!

6. PENTRU DISPONIBILIZATI

Dosarele din val 2 si 3 nu au inca termene, estimam ca vor fi incepand de prin martie.

Acolo unde vedeti acum termene cu luna decembrie 2013, trebuie sa stiti ca sunt pentru preschimbare (urgentare termen), fiindca am facut cereri de urgentare a procedurii, dar toate au ramas fara succes. Incercam in continuare, totusi. Se poate vedea unde e cerere de preschimbare dupa numele completului : acolo unde apare ceva de genul “CC-14”, inseamna “Camera de Consiliu 14”,  fiindca preschimbarile de termen nu se judeca in sedinta publica. Unde vedeti un singur “C”, acolo e un complet unde se va judeca dosarul si ar trebui sa apara si data la care se judeca.

In alta ordine de idei, va astepam si pe dvs la pichetare.Un plus de forta nu strica niciodata.

Multumesc pentru rabdare celor care au ajuns pana aici … chiar si celor care doar au incercat.

Stima.

Nicolae Aurariu.

Lasă un răspuns