O noua zi in paradis …
A venit comisia din partea administratiei, cu Borza in frunte, si ne-a informat ca :
– saptamana trecuta a fost convocata AGA, pt data de 16.12.13, pt a discuta sesizarea noastra cu privire la faptul ca mentinerea lui Borza ca presedinte al Comisiei de negociere nu este legala;
– Fondul Proprietatea nu a fost de acord cu aceasta data, atata timp cat AGA si CS l-au mandatat pe Borza sa continue negocierile in calitate de presedinte al Comisiei;
– in situatia in care nu vom fi de acord cu continuarea discutiilor in aceasta formula, Directoratul va convoca AGA pt luna ianuarie, in termenul legal de 30 de zile, ceea ce inseamna blocarea negocierilorsi inceperea anului 2014 fara CCM.
Urmeaza prezentarea situatiei (din nou), cat de greu este, cat de greu va fi in continuare, s.a.m.d. (mai un pic si ma apuca plansul) si face propunerea pe care v-am supus-o atentiei acum cateva saptamani si pe care ati refuzat-o atunci in majoritate covarsitoare, peste 95% :
1. reducerea sporului de fidelitate cu 50% fata de nivelul actual (art.4.31, pct14)
2. mentinerea adaosurilor de Craciun, Paste si Ziua Energeticianului la nivelul anului 2013 (art.4.81,alin.1), adica jumatate fata de 2012
3. reducerea numarului de salarii acordate la concediere de la 12 – 48 la 5 – 24 salarii (art.4.110)
4. mentinerea primei de vacanta la nivelul anului 2013 (art.2.31), adica jumatate fata de 2012
5. reducerea la jumatate a concediului suplimentar fata de nivelul actual (acordare 3 – 5 zile) (art.2.15);
6. mentinerea numarului de salarii acordate la pensionare intre 3 – 12 salarii (art.4.80)
7. mentinerea transportului la si de la locul de munca la nivelul anului 2013 (art.4.84)
8. eliminarea art. 4.22 bis – care se refera la corelarea clasei 1 din grila cu salariul minim negociat la nivel superior (noutate fata de oferta precedenta)
Restul articolelor amanate pana la data de 29.11.2013 raman conform CCM valabil in decembrie 2012, iar celalalte articole sunt negociate (dupa cum v-am informat).
Time-out cerut de sindicat.
a) Se dezbate daca acceptam continuarea discutiilor cu Borza presedinte. Rezultatul votului : initial 6 pentru, 6 impotriva, 4 abtineri. Dupa discutii aprinse, se hotarasc si nehotaratii, rezultat final : 9 la 7 pentru continuarea discutiilor in actuala formula.
b) Urmatorea dezbatere : contrapropunerea noastra. Presedintele supune la vot urmatoarea varianta :
1. indexare clasa 1 de la 707 la 800 lei
2. spor de fidelitate – existent
3. adaosuri – la nivelul din 2013
4. normativ de personal exploatare – 5,3 oameni/post, dar reducerea sa fie doar pe cale naturala
5. prima de vacanta – 100% ; la schimb, renuntam la biletele de odihna si tratament si la cate o zi de invoire platita pt evenimente deosebite, gen casatorie, deces, etc
6. salarii compensatorii :
6 luni-5 ani : 3 fata de 12
5-10 ani : 10 fata de 18
10-20 ani : 24 fata de 24
20-25 ani : 36 fata de 36
peste 25 ani : 36 fata de 48
7. Restul articolelor amanate : sa ramana in forma din 2012.
Propunerea se voteaza, este aprobata cu 12 voturi la 4.
Vine administratia, comunicam propunerea si Borza incepe dansul : descopera ca intre articolele care spusese ca raman ca in 2012 sunt si cele referitoare la pensia facultativa si asigurarile voluntare de sanatate si cere eliminarea acestora; isi aduce aminte de tichete si cere si acolo sa ramana la jumatate, dupa aceea revine si le lasa intregi, s.a.md.
Propune in schimb (ca pe o mare concesie) indexare cu rata inflatiei, adica 4% dupa stiinta domniei sale. Deschid net-ul si-i comunic ca acum cateva saptamani BNR a revizuit prognoza de inflatie : de la 3.1 la 1.8 % pt 2013, respectiv 3 % pt 2014, deci nici vorba de 4%.
Dupa multe discutii, ajunge la o propunere finala care suna in felul urmator :
1. durata de valabilitate a CCM : 12 luni (art.1.6)
2. reducerea sporului de fidelitate cu 25% fata de nivelul actual (art.4.31, pct14)
3. mentinerea adaosurilor de Craciun, Paste si Ziua Energeticianului la nivelul anului 2013 (art.4.81,alin.1), adica jumatate fata de 2012
4. reducerea numarului de salarii acordate la concediere de la 12 – 48 la 5 – 24 salarii (art.4.110)
5. mentinerea primei de vacanta la nivelul anului 2013 (art.2.31), adica jumatate fata de 2012
6. reducerea la jumatate a concediului suplimentar fata de nivelul actual (acordare 3 – 5 zile) (art.2.15); reducerile de personal din exploatare pe durata de valabilitate a CCM (adica 2014) se vor face pe cale naturala ( cu obs. directa a lui Borza ca din TESA vor mai pleca oameni in 2014)
7. mentinerea numarului de salarii acordate la pensionare intre 3 – 12 salarii (art.4.80)
8. mentinerea transportului la si de la locul de munca la nivelul anului 2013 (art.4.84)
9. eliminarea urmatoarelor art. :
– 4.22 bis – corelatia clasa 1 cu slariul minim la nivel superior
– 3.26 alin.1 – cabinete medicale in sucursale
– 4.79bis – pensii private facultative
– 4.79 bis1 – asigurari voluntre de sanatate
– art.4.93 – biltete de odihna si tratament
10. salariul de baza brut va fi majorat incepand cu 01.01.2014 cu indicele de inflatie comunicat de Institututul National de Statistica
Restul articolelor amanate pana la data de 29.11.2013 raman conform CCM valabil in decembrie 2012.
Completeaza si sindicatul propunerea initiala, in sensul ca : Regulamentul de sporuri sa devina anexa la CCM
Urmatoarea sedinta : maine dimineata la ora 10:00.
Deocamdata atat.
Revin cu comentarii, sunt mai multe de spus.
Nicolae Aurariu.
This entry was posted on decembrie 17, 2013 at 22:55 and is filed under Blog, Comunicate. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.