In cele ce urmeaza incerc sa raspund la cateva intrebari puse de dvs, dat fiind stadiul negocierilor colective (ce se intampla daca ramanem fara CCM de la 01.01.2014, care sunt pasii ce trebuie parcursi pana la declansarea grevei, cum decurge greva ).
Asa cum déjà stiti, am stabilit ca data limta pentru finalizarea negocierilor ziua de 31.12.2013. Aceasta perioada se poate prelungi prin acordul partilor, dar este putin probabil sa se intample acest lucru tinand seama de modul in care decurg ostilitatile in present.
Daca negocierile nu se finalizeaza cu un acord (CCM semnat si inregistrat) inseamna ca exista premisele declansarii unui conflict colectiv de munca. Acesta este primul pas legal care trebuie urmat obligatoriu. Conflictul de munca nu poate fi declansat pe durata valabilitatii CCM, prin urmare nu putem sa incepem procedura decat dupa 01.01.2014.
Pas 1 – Sindicatul trebuie sa notifice societatea si sa sesizeze in scris ITM Bucuresti, in vederea concilierii. Procedura concilierii este obligatorie.
Pas 2 – In termen de 3 zile lucratoare de la intregistrarea sesizarii, ITM desemneaza delegatul sau pentru participarea la conciliere.
Pas 3 – in termen de 7 zile lucratoare de la data desemnarii delegatului, ITM trebuie sa convoace partile la procedura de conciliere
Pas 4 – la conciliere participa delegatul ITM si cate o delegatie de 2-5 persoane imputernicita in scris din partea salariatilor respectiv a angajatorului. Nu este specificata in lege o durata maxima pentru aceasta procedura. Ea poate sa se incheie ft rapid, de la prima intalnire, cu un acord sau cu un dezacord, sau se poate lungi mult si bine daca partile vor acest lucru. Daca se ajunge la un acord, conflictul se considera incheiat. Daca acordul este realizat doar partial sau nu este deloc, se consemneaza aceste lucruri si se poate trece mai departe. Rezultatele concilierii trebuie aduse la cunostinta salariatilor de catre cei care au declansat conflictul, adica de catre sindicat.
Pas 5 – medierea si arbitrajul : aceasta procedura, derulata prin intermediul Oficiului de Mediere si Arbitraj, nu este obligatorie, ea se poate initia doar cu acordul ambelor parti. Hotararile Arbitrului sunt obligatorii pentru parti si devin executorii din momentul pronuntarii lor. Este putin probabil sa recurgem la aceasta procedura.
Pas 6 – GREVA : poate fi declansata doar dupa epuizarea pasilor de mai sus (fara 5, care nu este obligatoriu).
Hotararea de declansare a grevei se ia de catre sindicatul reprezentativ cu acordul scris a cel putin jumatate din nr membrilor. Pe parcursul grevei, daca jumatate din numarul celor care au hotarat declansarea acesteia renunta in scris la greva, aceasta inceteaza.
Este obligatoriu ca mai intai sa se desfasoare greva de avertisment, care nu poate avea o durata mai mare de 2 ore daca este cu incetarea lucrului. Hotararea de declansare a grevei se comunica in scris angajatorului cu cel putin 2 zile lucratoare inainte de momentul ales pentru declansare.
Greva propriu zisa se poate declansa in termen de 2 zile lucratoare de la data grevei de avertisment.
Angajatii din sistemul energetic pot declara grevă cu condiţia asigurării a cel puţin unei treimi din activitate, astfel încât să nu pună în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor şi să asigure funcţionarea instalaţiilor în deplină siguranţă.
In timpul grevei negocierile continua. Pe perioada negocierilor organizatorii pot conveni cu angajatorul suspendarea temporara a grevei. Daca negocierile esueaza, greva va fi reluata fara a mai fi necesara reluarea intregii proceduri. Daca se ajunge la un acord, conflictul de munca este inchis si greva inceteaza.
Ce se intampla cu salariatii in acest timp :
In absenta CCM la nivelul Hidroelectrica, fiindca nu avem CCM nici la nivel superior (grup de unitati, sector de activitate, national) raman valabile prevederile CIM pentru fiecare salariat in parte, adica fiecare cu ce are trecut in CIM. Intrebarea cea mai arzatoare este daca si cum angajatorul poate sa concedieze salariatii in acest timp, avand in vedere ca in CIM nu sunt trecute decat o parte din drepturile din CCM.
1. Pe durata conflictului, premergatoare grevei (primii 4 sau 5 pasi) :
Legislatia nu prevede nimic special pentru aceasta situatie. Modalitatile de incetare a CIM sunt cele prevazute in Codul Muncii (cap V). Ma voi referi la incetarea CIM din initiativa angajatorului (concedierea).
Concedierea nu poate fi dispusa in timpul cat salariatul se afla in CM, CO, pentru salariate gravida sau in crestere copil sau pentru salariati care ocupa o functie eligibila in sindicat (cu exceptia unei abateri disciplinare grave sau abateri repetate pentru ultima situatie).
Concedierea pt motive care tin de persoana salariatului poate fi dispusa in cazurile urmatoare :
– abatere disciplinara grava sau abateri repetate
– arest preventiv > 30 zile
– inaptitudine fizica si/sau psihica rezultata in urma unei expertize medicale
– necorespundere profesionala pt locul de munca in care este incadrat.
Obs. : chiar daca nu vom mai avea CCM, avem o procedura de evaluare in vigoare care nu permite concedierea pe motiv de necorespundere profesionala chiar atat de usor cum ar crede unii. Conform procedurii, “Necorespunzator” inseamna : “Activitatea profesionala a salariatului se afla sub cerintele postului, performantele sale sunt sub standard, acestui salariat i se recomanda imbunatatirea activitatii in viitor. In cazul in care la urmatoarea evaluare obtine acelasi nivel de performanta se ia in calcul posibilitatea ca salariatul respectiv sa nu mai fie mentinut pe post.”
Concedierea pt motive care NU tin de persoana salariatului este incetarea CIM data de desfiintarea locului de munca ocupat de salariatul respectiv, care nu are legatura cu persoana acestuia, dar care trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa; poate fi individuala sau colectiva.
In cazul Hidroelectrica, ca sa ne incadram la concediere colectiva trebuie sa fie concediati cel putin 30 de salariati in decurs de 30 zile, adica sa fie desfiintate efectiv cel putin 30 posturi. Avand in vedere ca nu mai suntem in insolventa, procedura concedierii colective trebuie sa respecte etape si termene obligatorii. De asemenea, este obligatorie consultarea sindicatului, care are dreptul sa propuna masuri concrete pentru evitarea sau diminuarea numarului salariatilor concediati.
Care ar fi pasii de parcurs in cazul unei concedieri colective :
– angajatorul are obligatia initierii consultarilor cu sindicatul (in timp util si in scopul ajungerii la o intelegere);
– angajatorul are obligatia sa notifice sindicatul cu privire toate informatiile relevante cu privire la concedierea colectiva; o copie a notificarii trebuie transmisa la ITM si AJOFM
– sindicatul propune masuri pt atenuarea sau evitarea concedierilor in termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificarii
– angajatorul are obligatia sa raspunda in scris in termen de 5 zile calendaristice
– daca in urma discutiilor cu sindicatul masura concedierii se mentine, angajatorul are obligatia notificarii ITM si AJOFM cu cel putin 30 zile inaintea emiterii deciziilor de concediere; o copie a notificarii trebuie transmisa sindicatului la aceeasi data iar sindicatul poate transmite puncte de vedere ITM;
– la solicitarea oricarei parti, cu avizul AJOFM, ITM poate dispune reducerea duratei de 30 zile, fara a afecta perioada de preaviz si are obligatia de a informa in termen de 3 zile lucratoare angajatorul si sindicatul cu privire la acest lucru si motivele care stau la baza acestei decizii;
– similar, ITM poate dispune amanrea momentului deciziilor de concediere cu max 10 zile calendaristice, cu obligatia informarii in scris atat a angajatorului cat si a sindicatului, informare care trebuie facuta in interiorul celor 30 de zile.
Tinand seama de toate aspectele mentionate, nu se poate face o concediere colectiva in 2 saptamani, perioada care ar fi necesara de la deschiderea conflictului si pana la declansarea grevei iar o concediere individuala in luna ianuarie ar afecta maxim 29 persoane (posturi) din intreaga Hidroelectrica.
2. Pe durata grevei :
Conform prevederilor CM si Legii Dialogului Social ( atasate ) :
– este interzisa concedierea pentru exercitarea, in conditiile legii, a dreptului la greva si a drepturilor sindicale;
– pe toata durata participarii la greva, CIM se suspenda de drept iar pe perioada suspendarii se mentin doar drepturile de asigurari de sanatate;
– participarea la greva, cu conditia ca aceasta sa nu fie declarata ilegala, nu da posibilitatea sanctionarii in nici un fel a celor in cauza;
– de asemenea, societatea nu poate angaja alte persoane care sa-i inlocuiasca pe cei aflati in greva, nici macar pe perioada determinata sau prin agent de munca temporar.
Concluzie : pe toata perioada grevei nu muncim = nu suntem platiti, dar nici nu putem fi concediati. Atentie, prevederile de la pct.2 se refera doar la cei care participa la greva.
Referitor la cum se poate desfasura greva propriu zisa (asigurarea unei treimi din activitate), voi reveni cu alt mesaj.
Nicolae Aurariu.
documente de referinta : codul muncii, legea dialogului social, extras din legea dialogului social.